A fost odata... part. 4 (The last one..)



De ce e oare asa de amara singuratatea ? Acum cateva luni eram tot singur dar nu era nicio problema. Acum parca ceva imi lipseste, parca nu sunt complet. Vrau sa simt din nou fericire, sa ma pot bucua de orice fleac ca inainte. Ma chinui sa zambesc si asta nu e bine. Nimic nu mai e firesc, totul e altfel. Vreau sa ma bucur cand aud o melodie care imi place, sau cand imi iese ceva asa cum vreau eu. Trebuie sa redevin din nou acel Ionut pe care il stie toata lumea.
Toti prietenii si cunostintele imi spun acelasi lucru : “Treci mai departe… gasesteti pe alta … viata nu sa terminat aici … “ .. daca ar fi asa de usor… De fapt poate ca e usor pentru altii, pentru mine vad ca nu e. Am zile si zile. De exemplu acum 2-3 zile m-am simtit excelent. Mi se parea ca am trecut peste si ca totul va fi bine. Dar a doua zi din nou sa innorat cerul sufletului meu. Nu imi explic de ce, dar e greu sa trec peste.
Credeam ca daca voi afla motivul, daca voi intelege si eu ce sa intamplat totul va fi bine din nou. Ei acum am aflat motivul despartirii noastre, am inteles ce sa intamplat cu noi, am inteles de ce ne-am despartit. Din pacate nu prea sau schimbat sentimentele mele. Desi am inteles ca nu voi mai fi cu EA, totusi inca simt un gol in stomac, o piatra pe suflet… Stiu ca degeaba ma chinui, nu fac decat sa imi fac singur rau, dar nu stiu ce sa fac sa ies din starea asta. Degeaba imi spune toata lumea ca sunt prost si ca ma chinui singur degeaba, dar pur si simplu ceva imi lipseste si din cauza asta imi e greu acum. Stiu ca exagerez cu dramatismul situatiei dar asta simt eu acum. Singura diferenta care este intre momentul asta si cel dinaintea aflarii motivului, este ca acum vreau sa trec peste, pana acum pur si simplu nu voiam …
Ma apropiu de finalul povestii ; o poveste care pentru mine a fost ceva special, unic, ceva foarte frumos… Chiar daca nu sa terminat asa cum am vrut eu, totusi nu regret ca am trait asa ceva. Regret doar ca inca traiesc cu sentimentul ca poate as fi putut sa fac mai mult, poate as fi putut sa o fac pe EA sa ma iubeasca mai mult… Dar totusi nu o sa imi construiesc viitorul pe regrete, nu o sa ma las invins de o iubire neimpartasita.
Sunt un luptator din fire chiar daca in exterior nu prea se vede. Aici am purtat o lupta care desi a fost fara adversari, totusi am iesit invins. Voi continua sa iubesc la fel de mult si in viitor. Nu voi lasa ca aceasta experienta sa imi schimbe mentalitatea sau perceptia mea asupra vietii.
Timpul este acum cel mai important aliat al meu. Asa ca ma voi lasa in mana lui, sa vedem cum le va vindeca el pe toate.
Voi incepe incet, cu pasi marunti, sa fac o schimbare in viata mea. Incet, deoarece asa sunt eu, stau prost la capitolul relatii, mai ales cand e vorba de o persoana noua. Niciodata nu am fost bun la chestia asta si de aia imi e frica acum. Nu stiu de unde sa incep, nu stiu unde sa gasesc pe altcineva, nu stiu daca acum, o sa pot sa fiu cu altcineva. Poate am nevoie de o perioada de singuratate, desi cred ca asta ar fi cel mai rau lucru pentru mine acum.
Sunt un optimist, cred in viata, iubesc viata si cu bune si cu rele, dar totusi e ceva care inca ma tine in loc. Dar sunt sigur ca totul va fi bine. Incet si sigur voi trece si peste asta. Trebe doar sa am incredere in mine, sa am incredere in viitor… Totul va fi bine, dar pana atunci mai am de suferit o perioada. Dar macar e bine ca acum vreau sa renunt.
Povestea mea a fost destul de scurta. A inceput cu sfarsitul si se termina cu un nou incepu. Voi inchide aceasta poveste intr-o cutiuta pe care o voi atasa inimii mele pentru todeauna.


Never End

A fost odata... part.3



Ma uitam la un film, destul de fain, chiar imi placea, cand deodata ma cuprins o teama… Era teama ca filmul se va termina. Ma intrebam ce voi face dupaia, daca nu mai gasesc un film la fel de bun ca sa imi umplu timpul liber ? Dar macar stiam ca filmu se va termina, stiam ca se va termina inca de cand am inceput sa ma uit la el.
De ce nu e la fel si intr-o relatie ? De ce nu sti atunci cand incepi o relatie cu cineva ca intr-o zi acea relatie se va termina ?. Cel mai rau e atunci cand esti sigur ca niciodata nu vei vedea ”The End” la filmul pe care viata ti-l ofera intr-un cuplu.
Eu nu am crezut ca se va termina vreodata. Probabil de aia imi e asa de greu acum sa accept despartirea. Eu speram sa tina o vesnicie, sau macar sa vad din timp semnele unei despartiri, ca sa pot macar sa incerc remedierea problemei. Nu credeam sa existe vreo problema pe care sa nu o putem rezolva impreuna.
Majoritatea oameniilor cu care vorbesc imi spun sa renunt, sa imi caut pe alta, sa trec peste… , dar ce stiu ei, nu au fost acolo ca sa vada cum a fost. Nu sunt prost, a fost ceva puternic intre noi, ceva la care nu pot sa renunt inca, nu vreau sa renunt inca. De ce sa renunt asa usor ? Toata viata mea am renuntat la anumite lucruri in ceea ce priveste relatiile mele cu fetele si acum regret. Imi e greu sa ma gandesc ca va trebui din nou sa o iau de la inceput, mai ales ca stau destul de prost la capitolul asta. Gasisem la EA tot ceea ce voiam in materie de fete. Si EA parea ca ma accepta asa cum sunt.
E posibil ca si de aici sa fi pornit problemele. Poate in timp si-a dat seama ca eu nu eram ceea ce voia EA. Adevarul e ca am stat saptamana asta care a trecut si m-am gandit destul de mult. Am cam gresit destul de mult in relatia noastra. Nu am fost prea serios in ceea ce ne priveste pe noi inainte sa ne despartim. M-am gandit ca EA e a mea pe veci si eu nu mai trebuie sa fac nimic ca sa o pastrez. Mare prostie din partea mea. Daca stau mai bine sa ma gandesc imi dau seama ca am avut multe greseli in ultima vreme.
- Vreau sa fiu din nou cu fata de care m-am indragostit …
Cat de prost trebuie sa fi ca sa ii spui iubitei tale asa ceva. Numai un tampit ar vorbi asa. Si totusi eu am facut-o. Am facut multe tampenii la viata mea, dar greselile mele care le-am facut in relatia noastra le voi regreta cel mai mult. Eram prea sigur pe relatia noastra, eram prea sigur pe noi.
Vorbeam prea multe, si prea ”dadeam tot din casa”. Trebuie sa recunosc ca m-am purtat ca un magar in ultima vreme. Prin tot ceea ce faceam, prin ceea ce spuneam, nu faceam decat sa o indepartez pe EA de mine. Pentru ca in inima mea stiam ca o iubesc mult de tot, am uitat ca trebuie sa imi exprim iubirea si prin gesturi, prin fapte. Am uitat ca nu ajunge intr-o relatie doar sa ii spui partenerului tau ca il iubesti. Acum cand scriu, imi aduc aminte de tot mai multe fapte de genul asta pe care le-am facut. Nu-mi vine sa cred cat de multe sunt. Oare pot pleda ca sufeream de nebunie temporara ?
De multe ori nu era vorba de ceea ce faceam, ba din contra, era vorba de ceea ce nu faceam. Ma intreb oare ce ma facut sa ma schimb asa de tare, pentru ca eu nu cred ca eram asa inainte. Poate toata vorbaria despre nunta, copil, casnicie, logodna… Am pierdut din vedere faptul ca totusi EA este in primul rand iubita mea. Sau poate eram speriat, speriat de viitor. Nu stiu ce era in capul meu.
Dar cel mai important lucru nu erau greselile pe care le faceam ci era faptul ca nu imi dadeam seama ca greseam. Eu credeam ca totul e in regula si continuam cu glumele mele deplasate si cu comportamentul meu deloc adecvat unei relatii. Probabil EA a incercat sa ma schimbe cat a putut, dar unele lucruri trebuia sa le schimb singur. Asta nu am facut eu. Nu mi-am dat singur seama de problemele care le aveam. Nu trebuia EA sa imi zica ce sa nu fac, trebuia sa stiu eu ca nu e bine. Acum, desi imi dau singur seama de ce am gresit ma tem ca e prea tarziu…
Totusi eu inca mai sper, nu pot sa renunt asa de usor. Desi recunosc ca greseliile mele, glumele mele, comportamentul meu, pot constituii bazele unei despartiri, totusi mai am nevoie de ceva. Am nevoie ca EA sa fie sincera cu mine si sa imi zica exact motivele despartirii noastre. Vreau sa fiu sigur ca nu mai am nicio sansa. Doar asa voi putea trece mai departe, desi nu vreau sa trec mai departe…

A fost odata... part.2



Oare ce sa fac acum ? As lucra ceva, as iesi undeva, m-as uita la televizor… Oare mi se pare mie sau o zi are brusc mai mult de 24 de ore. Timpul trece greu si anevoios. Stau si nu stiu ce sa fac. Asa ceva nu mi sa mai intamplat niciodata. Parca totul sa schimbat. Nu prea mai am nimic de lucru, nu am unde sa ies si nici cu cine, la televizor brusc nu mai e nimic interesant, filmele la care ma uitam odata cu placere acum parca si-au pierdut din farmec. Am un serial pe care il urmaresc de ceva timp si chiar imi place, dar acum e sec, nu mai am rabdare sa ma uit nici macar la jumatate de episod.
Brusc majoritatea melodiilor lente mi se potrivesc. Ma refer la versuri. Orice melodie ascult parca se refera la situatia in care ma aflu acum. “It must have been love; But it’s over now”. Asta ascult acum. Cred ca toate melodiile frumoase au fost compuse de oameni care tocmai trecusera printr-o despartire.
Poate e si varsta de vina. Nu mai sunt un pusti de liceu ca sa imi treaca repede. As vrea ca totul sa se poata rezolva cu o sticla de vin si cu compania unor prieteni binevoitori. Din pacate nu e asa de simplu. In plus EA nu e orice fata de care m-am amorezat un pic si acum gata, nu a fost genul de relatie trecatoare.
- In august vreau sa facem nunta…
Nu prea am fost de acord cu luna aleasa de EA. Este o luna foarte aglomerata. In plus e foarte cald si afara in perioada aia. Asa ca am decis, de comun acord, sa programam nunta pentru inceputul lunii septembrie. Era perfect. Nu erau nici calduriile lunilor de varf ale verii si nu eram nici in pericol de a fi prea frig afara.
Cred ca la capitolul “nunti” sunt mai rau ca o fata. Voiam sa planific totul pana la cel mai mic detaliu. O mica disputa am avut in ceea ce priveste sarmalele. Eu nu le voiam in meniul pe care urma sa il servim la nunta. Pana la urma a cedat si m-a lasat sa fac asa cum voiam. Aveam multe ideei si se parea ca ea era de acord aproape cu majoritatea lor.
In privinta rochii de mireasa aveam cam aceleasi gusturi. Acolo nu cred ca ar fi fost nicio problema. Decoratiuniile pentru sala tot ea le-ar fi ales. In ceea ce priveste formatia m-a lasat pe mine sa decid. Datele tehnice ale nuntii (filmare si foto) erau clar de domeniul meu. Acolo cred ca aveam cele mai multe ideei. Pana si pentru organizarea la mese avusesem o mica discutie. Stiu ca desi mai era mult timp pana la nunta, totusi, noi aveam o idee destul de precisa despre cum va arata nunta noastra. In viziunea mea arata ca o nunta de vis. Si asta nu neaparat pentru ca ar fi iesit exact cum ne propusesem ci pentru ca ma casatoream cu persoana pe care o iubesc enorm si cu care vreau sa imi petrec restul zilelor.
Tot la capitolul “planuri de viitor“ am vorbit si despre copii. Dupa capul meu as fi facut un copil anul asta. Dar pana la urma, dupa ce am mai vorbit cu EA, mi-am dat seama ca totusi un copil ar fi bine sa vina dupa nunta. Si aici avea tot EA dreptate. Era mai bine asa. Stiu ca nu intinerim, dar pentru a-ti asuma raspunderea de a aduce un copil in aceasta lume, trebuie sa te gandesti mai bine un pic.
Cu numele copiilor am ajuns la un consens destul de repede. EA mi-a propus un nume cu care am fost de acord pe loc. Chiar daca mai vorbeam de chestia asta, totusi numele nu ar fi fost nici o problema. As fi vrut ca acum asta sa fie cea mai mare problema a mea. Din pacate numele copilului nostru nu mai e nici macar o problema minora pentru noi …

A fost odata... part.1


Cam asa incepe o poveste. Un EL .. o EA … ”si au trait fericiti pana la adanci batraneti… ”.
Povestea mea din pacate nu e asa. EL cu EA s-au cunoscut, mai tarziu s-au placut, au trait impreuna clipe minunate, iar apoi s-au despartit. Brusc, fara nici o avertizare. S-au despartit, iar acum EL e pierdut. Din pacate eu sunt EL.
- Daca te-as cere de nevasta ce mi-ai raspunde ?
- DA ! As zice ”DA”
Si asa el sa hotarat sa o ceara de nevasta. In Mai. Ca sa aiba timp sa faca rost de bani pentru un inel frumos…
Suntem in Aprilie. Si ne-am despartit.
Ne planuisem tot viitorul impreuna. Nunta, copiii, tot …
Voiam ca in curand sa ne mutam impreuna, sa traim impreuna, sa fim impreuna cat mai mult timp. Nu ne pasa de ce spuneau altii, nu ne pasa ca ”lumea” vorbeste cum ca e prea curand pentru asemenea planuri. Nu aveam nici 3 luni de cand eram impreuna si totul mergea perfect. Prea perfect…
Ne-am cunoscut la locul de munca, prima data acum vreo 2 ani parca. Nu ne-am remarcat atunci. Eu voiam sa ma angajez unde lucra ea si am venit cu un CV. Nu am reusit atunci, m-am angajat doar vara trecuta. Din vara pana in noiembrie am fost doar colegi, dar apoi a aparut o scanteie, o scanteie pe care eu am observat-o destul de tarziu.
9 Ianuarie, o seara frumoasa de iarna, o seara pe care nu o voi uita niciodata. A fost seara in care ne-am sarutat pentru prima data (Ms. Misho).
A urmat cea mai minunata perioada din viata mea. Eram fericit. Incet si sigur imi pierdusem controlul asupra inimii mele. Batea doar cand zicea EA si cum zicea EA. Nu simtisem pentru nimeni pana atunci asa ceva. In timp ce zilele treceau, sentimentele mele deveneau tot mai puternice. Nu le mai puteam controla si era foarte bine asa. Prea bine…
Vorbeam de toate cu EA si ne intelegeam de minune. Abia asteptam sa o vad chiar daca o vedeam de multe ori doar la servici. Iubeam si ma simteam iubit.
Am sarit peste partea in care trebuia sa fim doar doi iubiti, doi porumbei care sa isi intinda aripiile impreuna si sa nu se uite prea mult la viitor. Am sarit peste partea in care trebuia sa pretuim prezentul si sa profitam de fiacare clipa petrecuta impreuna. Noi am ajuns direct in stagiul in care ne pregateam de nunta, de copiii, de casnicie. Erau clipe in care ne comportam ca si cand am fi deja casatoriti. Poate ca de aici au pornit problemele…
Eu eram in ”al 9-lea cer”, orbit de o relatie perfecta nu am reusit sa anticipez ceea ce a urmat… Credeam ca totul este bine, ca ne iubim enorm si ca nimic nu ne va putea desparti vreodata.
Nu eram nici pe departe iubitul perfect. De fapt cred ca stateam destul de prost la capitolul asta. Eram mai stangaci in gesturi si mai slobod in vorbe. Imi mai scapa din cand in cand cate o perla pe gura. Dar o iubeam … si incercam sa ii arat acest lucru cum puteam eu mai bine. Poate de multe ori exageram, poate eram prea sufocant. Nu puteam sa stau prea mult timp departe de ea. Simteam nevoia constanta de a fi langa EA, de a o simti langa mine. Tot ce voiam era ca EA sa fie fericita. Asta ma facea pe mine fericit.
A fost o perioada fantastica, o perioada care nu credeam ca se va termina vreodata.
- …si eu te iubesc !!!
Cand am auzit aceste cuvinte pentru prima data de la EA am simtit ca inima imi sare din piept. Efectiv nu mai simtisem niciodata asa o stare. Parca timpul se oprise in loc. Desi eram intr-o incapere plina de oameni atunci, pentru mine era doar EA acolo. Nu mai conta nimic atunci, toate grijile mele disparusera. Eram doar noi doi, nimeni si nimic nu ne putea atinge.
A reusit sa ma schimbe asa cum nu a mai reusit nimeni pana atunci. M-a schimbat in bine si pentru asta ii multumesc. A facut din mine un om mai bun.
Noi doi eram ”iubitu si iubita”. Ne simteam bine impreuna si in toata perioada asta nu ne-am certat nici macar odata. Doar ne tachinam uneori, de multe ori din vina mea.